Deputatul PSD Mihai Weber susține că legea care permite finalizarea hidrocentralelor, aflate într-un stadiu de execuție aproape complet, cum sunt cele de pe Jiu, va intra în vigoare de săptămâna viitoare.
“CCR a publicat în Monitorul Oficial decizia de respingere a contestației depuse împotriva proiectului pe care l-am inițiat împreună cu colegii mei parlamentari din PSD încă din 2022. Ani de zile, ONG-urile susținute de grupuri de interese din țară s-au războit pentru a bloca investițiile de milioane de euro în proiecte strategice gândite să susțină Sistemul energetic național! ROMÂNIA ARE CAPACITATEA DE A-ȘI ASIGURA INDEPENDENȚA ENERGETICĂ DIN RESURSE PROPRII, iar noi, cei de la PSD, vom face tot ce se poate pentru a ne redobândi acest privilegiu, prin proiecte legislative”, a transmis liderul social-democrat!












Leave a Reply