O tragedie a avut loc miercuri pe Transalpina, una dintre cele mai spectaculoase șosele din România. Un motociclist din Ungaria, în vârstă de 50 de ani, și-a pierdut viața într-un accident grav, produs în apropierea localității Șugag, județul Alba.
Bărbatul făcea parte dintr-un grup de motocicliști și circula dinspre Sebeș spre Oașa. Potrivit poliției, acesta ar fi pierdut controlul motocicletei într-o curbă la dreapta, lovindu-se puternic de parapetul metalic de pe marginea drumului.
Câteva turiste aflate în zonă au încercat imediat să îi acorde primul ajutor, până la sosirea echipajului SMURD. Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, medicii nu au reușit să îl salveze, iar decesul a fost declarat la fața locului.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili exact circumstanțele accidentului. Potrivit primelor date, niciun alt vehicul nu a fost implicat în tragedie.











Leave a Reply