Un tânăr de 21 de ani a fost reținut de polițiștii vâlceni, fiind cercetat penal după un conflict violent petrecut vineri seara în localitatea Mureasca, în urma căruia trei persoane au ajuns la spital.
Potrivit oamenilor legii, altercația a pornit de la o ceartă și câteva jigniri aduse unui membru al familiei, degenerând rapid într-un scandal între mai multe persoane, care s-au agresat reciproc în curtea unei locuințe.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire și alte violențe, iar tânărul reținut a fost dus la centrul de arestare preventivă al Poliției Vâlcea.
Pe numele său a fost emis și un ordin de protecție provizoriu, cu monitorizare electronică.
Ancheta continuă pentru clarificarea completă a circumstanțelor în care a avut loc conflictul. Autoritățile amintesc că suspectul beneficiază de prezumția de nevinovăție.











Leave a Reply