Europa de Vest a înregistrat cea mai caldă lună iunie din istoria sa

https www.g4media.ro wp content uploads 2025 06 dreamstime s 38164689

Europa de Vest a înregistrat cea mai caldă lună iunie din istorie, a anunţat Copernicus, observatorul climatic al UE.

Raportul vine în contextul în care Europa este lovită săptămâna aceasta de un al treilea episod de caniculă, după cel care a doborât toate recordurile, în iunie, şi un val de căldură de primăvară neobişnuit de timpuriu, înregistrat în mai.

Temperatura medie în Europa de Vest a atins 20,74 grade Celsius în iunie, depăşind cu peste 3 grade Celsius media din perioada 1991-2020.

Luna iunie a fost deosebit de dificilă pentru Europa, unde un „dom de căldură” – un sistem de înaltă presiune care acţionează ca un capac peste o oală în clocot – s-a instalat timp de câteva zile.

Mii de decese au fost asociate cu această creştere bruscă a temperaturilor, în special în Franţa, Spania şi Belgia.

Climatologii avertizează că astfel de episoade vor fi din ce în ce mai frecvente, în special în Europa.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *