Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Consideraţi cei mai importanţi apostoli ai lui Iisus Hristos, Petru și Pavel au făcut lungi călătorii, pentru a răspândi creştinismul şi au sfârşit ca martiri la Roma.
Unul din motivele pentru care acești Sfinți Apostoli sunt cinstiți în aceeași zi, este acela că amândoi au murit în 29 Iunie.
Tot astăzi este şi sărbătoarea Sânpetru de vară care marchează prin frumoase tradiţii populare miezul verii agrare şi perioada secerişului.
Femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă.
Oamenii au voie să lucreaze orice, dar să nu toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi.
În ziua Moşilor de Sânpetru, femeile dau de pomană şi vase cu lapte şi mâncare gătită, vase care se împodobesc deseori cu flori şi cireşe.
Până în această zi nu se scutură merii. Se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.











Leave a Reply