Primăria Lelești a scos la concurs un post de asistent medical comunitar și a început deja înscrierile pentru candidații interesați. Dosarele pot fi depuse până la data de 19 iunie.
Pentru ocuparea postului sunt necesare studii de specialitate în asistență medicală, absolvite la nivel liceal, postliceal sau universitar, precum și o experiență de minimum șase luni în domeniu.
Aceasta poate fi dovedită inclusiv prin activități de voluntariat, în baza documentelor justificative.
Candidații trebuie să dețină și documentele profesionale eliberate de Ordinul Asistenților Medicali, valabile la data concursului, precum și competențe de operare pe calculator, demonstrate prin acte care atestă pregătirea în domeniul digital.
Proba scrisă a concursului este programată pentru data de 29 iunie.











Leave a Reply