Performanță istorică pentru sportul vâlcean! CS Vâlcea 1924 a câștigat Cupa României la volei masculin U19, după o finală dominată clar în fața echipei Arcada Galați, încheiată cu scorul de 3 la 0.
Victoria readuce Vâlcea în elita voleiului masculin după aproape trei decenii și confirmă rezultatele investițiilor făcute în sportul juvenil.
Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a transmis felicitări echipei și a subliniat că instituția pe care o conduce va continua să susțină performanța și dezvoltarea tinerilor sportivi.
Disputat în Sala de Sport a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, meciul a fost urmărit într-o atmosferă entuziastă, iar la final jucătorii și staff-ul tehnic au celebrat alături de suporteri un succes considerat deja un moment de referință pentru voleiul vâlcean.
Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea















Leave a Reply