Peste 10.000 de elevi din județul Gorj vor primi, în această lună, sprijin financiar pentru achiziția de rechizite. Este vorba despre alimentarea cardurilor educaționale cu suma de 500 de lei pentru fiecare beneficiar, măsură inclusă într-un program național dedicat copiilor din medii vulnerabile.
Autoritățile anunță că tichetele sunt distribuite în format electronic, pentru a simplifica accesul și utilizarea fondurilor. Programul este finanțat din fonduri europene și are ca scop reducerea abandonului școlar și sprijinirea accesului egal la educație.
La nivel național, peste jumătate de milion de elevi beneficiază de acest ajutor. Reprezentanții Ministerului Educației precizează că distribuirea cardurilor continuă, pe măsură ce sunt finalizate procedurile administrative și validate listele de beneficiari.














Leave a Reply