Băuți la volan și fără frică de poliție

Doi șoferi din județul Gorj au dat dovadă de inconștiență, mai ales în această perioadă în care sunt intensificate controalele în trafic. Aceștia s-au urcat la volan după ce s-au cinstit bine cu alcool, însă au fost prinși de polițiști. Unul dintrei ei a fost urmărit de oamenii legii după ce nu a oprit la semnalele lor.

Un bărbat, de 38 de ani, din comuna Scoarța, a fost oprit, ieri, în trafic de polițiști pe raza localității. Oamenii legii au observat un comportament nefiresc al șoferului și l-au testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost pozitiv și a fost dus la spital pentru a se stabili cu exactitate cantitatea de alcool consumată. Însă, acolo acesta a refuzat prelevarea de sânge.

Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt IPJ GORJ

Un alt incident mai grav s-a petrecut în comuna Dănciulești, tot în weekend. Cel de-al doilea șofer se afla în mașină împreună cu un prieten în localitate. Un localnic a observat că ar fi băuți și a anunțat poliția. Oamenii legii i-au depistat în trafic și i-a făcut semn șoferului să oprească. Doar că, la cât era de băut, acesta nu a oprit, iar polițiștii i-au urmărit și i-au prins la marginea unei păduri după ce și-au abandonat mașina.

Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt IPJ GORJ

Ambii conducători auto s-au ales cu dosar penal.

Loredana Sava

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *