Baschetbaliştii au cedat greu la Voluntari

CSM Târgu Jiu a avut o nouă prestaţie încurajatoare după partida de săptămâna trecută cu CSM Oradea, dar nu a putut să se impună nici la Voluntari. Mare favorită, deţinătoarea Cupei României a câştigat meciul din etapa a 18-a a Ligii Naţionale de Baschet, scor 94-87.


Oaspeţii au jucat foarte bine în primul sfert, pe care l-au şi câştigat la diferenţă de 8 puncte, însă, până la pauză, ilfovenii conduceau cu două puncte. Totuşi, trupa mai experimentată s-a impus abia pe final de meci, după ce şi a treia perioadă a jocului a fost adjudecată de gorjeni la un singur punct.


Din tabăra noastră s-a remarcat pivotul american Kevin Allen, cu 23 puncte şi 15 recuperări. Malik Morgan a adăugat 22 puncte, iar Porter Troupe – 19 puncte. Dintre jucătorii gorjeni, Octavian Ilie a prins 20 de minute pe parchet, reuşind 4 puncte şi o recuperare. Camil Berculescu a fost folosit 7,32 minute şi a bifat 2 puncte şi o recuperare.


“Ofensiv, am jucat bine, am înscris bine, însă în apărare am avut multe probleme, am permis 15 aruncări de afară, dar și câteva puncte ușoare de sub panou. Am făcut încă odată un meci bun, am avut energie și pentru asta trebuie să-i felicităm pe jucători, dar din păcate nu a fost de ajuns pentru o victorie. Mergem înainte şi ne pregătim pentru următoarea confruntare din campionat”, a declarat antrenorul gorjenilor, Jordanco Davitkov, pentru site-ul oficial al clubului.


Gorjenii au ajuns la 12 înfrângeri în actualul sezon, în care au bifat şi 5 victorii.


CSM Târgu Jiu: Kevin Allen 23p, Andrei Bărăgan, Brandon Sly 6p, Porter Troupe 19p, Ahmed Bashir 11p, Titus Nicoară, Camil Berculescu 2p, Andrei Gheorghe, Malik Morgan 22p, Alexandru Berca, Mihai Bădiţă, Octavian Ilie 4p. Antrenor: Jordanco Davitkov. Antrenori secunzi: Claudiu Alionescu şi Alexandru Gliga.

În runda viitoare, CSM Târgu Jiu joacă acasă cu Dinamo Bucureşti. Meciul este programat duminică, 6 februarie, de la ora 18.00.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *