Bălăeț: Sportul fără spectatori nu are farmec

Directorul de la CSM Târgu Jiu, Robert Bălăeț, insistă ca publicul să revină în sălile de sport. Municipiul nostru a organizat două turnee de handbal în ultimele săptămâni, dar, din păcate, spectatorii au rămas pe dinafară. De un an, în sălile de sport din România bate vântul, asta deși teatrele, cinematografele sau localurile pot primi clienți, în fucție de scenariul în care se află județul de care aparțin, chiar dacă funcționează la capacitate redusă. Tot mai multe voci din sportul autohton cer revenirea fanilor în tribune, iar directorul sportiv de la CSM speră ca reprezentanții Ministerul Sănătății și Tineretului și Sporturilor să fie înduplecați.


“Am primit zeci de mesaje, pentru că lumea chiar vrea să vină la sală. Este o problemă care, sper eu, cu ajutorul celorlalte cluburi din țară și cu ajutorul Federației, își va găsi cumva rezolvare. Ceva nu este în regulă cu legislația, pentru că unora li se permite. Nu am nimic cu teatrul sau cu celelalte instituții, dar legea trebuie să fie pentru toți la fel. Dacă permiți la un spectacol nu știu câți spectatori, cred că și la o competiție sportivă, cu protejarea necesară și toate măsurile de siguranță, 10-20% din capacitatea sălii ar putea fi acoperită cu suporteri. Am să militez, tot timpul, pentru această cauză, pentru că sportul fără spectatori nu are farmec. Sper să apară cât mai multe voci și să convingem miniștrii să dea drumul oamenilor pe stadioane și în sălile sportive”, a declarat conducătorul de club.


Stadioanele din România s-ar putea bucura, în curând, de fani. Liga Profesionistă de Fotbal a publicat, pe site-ul oficial, un set de condiţii ce trebuie îndeplinite de către cluburi şi autorităţi pentru ca suporterii să se poată întoarce pe stadioane. Printre acestea se află şi tipărirea de bilete personalizate, astfel încât susţinătorii să poată fi identificaţi.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *