Bălăeţ rămâne şef la CSM: Ne-am obişnuit cu şicane, plângeri şi beţe-n roate

Fostul pandur Robert Bălăeţ îşi va continua mandatul de director al CSM Târgu Jiu. Judecătorii Curții de Apel Craiova au admis recursurile Primăriei Târgu Jiu și al lui Bălăeț, la sentința de fond, prin care se anula concursul din februarie 2019, și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj. Demersul care semnala că actualul director nu a obţinut legal postul a fost făcut de către Dan Marinescu, la acea vreme contracandidat al lui Bălăeţ. Cel din urmă a declarat că nu s-a temut niciodată că îşi va pierde funcţia şi că s-a obişnuit deja cu “opozanţii”. În plus, atacurile repetate i-au întărit pe cei de la CSM.


“N-am avut emoţii. Până la urmă, cum am declarat şi după primul proces, sunt convins că Justiţia îşi va spune cuvântul şi va face dreptate. Consider că au fost nişte şicane, dar, mă rog, fiecare e îndreptăţit să facă orice. Deja ne-am obişnuit cu aceste şicane, cu plângeri, cu tot felul de beţe-n roate. Eu am mai spus-o, acest lucru ne ajută foarte tare. Ne ajută să fim foarte corecţi şi foarte atenţi în tot ceea ce facem şi ne ajută să fim mai uniţi, pentru că la CSM s-a format deja o familie. Această familie va fi mult mai puternică cu fiecare atac pe care îl va primi. Noi reacţionăm, ca de obicei, prin rezultate. Nici prin vorbe, nici prin acţiuni în justiţie sau plângeri de tot felul”, a spus Bălăeţ.


Hotărârea de la Craiova a fost considerată normală şi de primarul Marcel Romanescu. Edilul din Târgu Jiu a subliniat că entitatea sportivă trebuie ţinută departe de jocurile politice pentru că are o conducere profesionistă, care ştie cu ce se “mănâncă” fenomenul.


“Robert Bălăeț rămâne directorul CSM, în ciuda eforturilor unor personaje politice controversate care au atacat în instanță concursul prin care a fost desemnată conducerea clubului. Astăzi, instanța a decis că ei nu au dreptate. Toate atacurile venite din sfera politicului, toată opoziția celor care au dorit să politizeze și să distrugă acest frumos proiect care aparține târgujienilor, au fost în zadar! Justiția și-a spus cuvântul, iar această decizie îi trimite pe cei care au încercat căpușarea CSM acolo unde le este locul. Mai mult, se demonstrează că am avut dreptate, că am procedat corect. Am spus-o de nenumărate ori: acest club trebuie să stea departe de politicieni și trebuie condus de experți din lumea sportului! Avem de partea noastră rezultatele excepționale, avem interesul enorm și susținerea cetățenilor, iar acum avem și o decizie a instanței!”, a scris Romanescu pe pagina sa de facebook.


Transferurile, în linie dreaptă


Revenind la secţiile pe care CSM le păstoreşte, campaniile de achiziţii sunt aproape de final. La handbal, în această săptămână, mai este aşteptat un inter dreapta. Directorul clubului, Robert Bălăeţ, consideră că trupa pregătită de Liviu Andrieş are toate atuurile să se lupte pentru promovare în acest sezon. ,,Avem deja cinci transferuri la handbal, pe niște posturi care ne trebuia. Deja avem o echipă foarte solidă și ne propunem promovarea. Am discutat cu antrenorii, ne-ar mai trebui o jucătoare și lotul va fi complet. Indiferent de seria în care picăm, 100% ne propunem promovarea. Credem că, la ora asta, ne putem bate cu orice echipă din liga a doua”, a declarat Bălăeț.


La echipa de baschet au sosit patru jucători străini: Kevin Allen, Darien McClain, Jake Spurgeon şi Revaz Rogava. Antrenorul secţiei, Claudiu Alionescu, vrea să-i aibă sub comandă pe noii “recruţi” până la jumătatea lunii viitoare. Primii trei sunt americani, iar situaţia nu este cea mai uşoară.
“Nu se știe în ce condiții pot să ajungă în România. Sunt probleme cu biletele de avion, cu această pandemie. Eu mi-aș dori ca pregătirea s-o începem pe 17 august, în formulă completă. Sunt discuții ca jucătorii străini să ajungă mai devreme la Târgu-Jiu, eventual pentru a putea să petreacă o perioadă de izolare dacă va fi nevoie. Aceste aspecte trebuie luate în calcul în toată țara”, a spus Alionescu.
Sezonul de baschet începe în octombrie, iar cel de handbal, cu o lună mai devreme.


Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *