Atleții gorjeni s-au evidențiat la maraton

Sportivii gorjeni s-au remarcat la cea de-a 11-a editie a Maratonului International Bucuresti. La competitie au luat parte aproape 20.000 de participanti din peste 70 de tari.

Cea mai bună performanţă a reuşit-o Adela Bălţoi, de la CS Pandurii. Atleta pregătită de Viorica Dima a câştigat Campionatul Naţional de senioare cu 2h 50min 05sec şi a venit pe locul doi în cursa internaţională. Pe locul trei a venit fosta atletă pregătită de Ion Bură, Laura Popescu, în prezent la Universitatea Cluj.

La tineret, Mihaela Cioveie, tot de la CS Pandurii, s-a clasat prima, cu timpul de 3h 12 min. Fostul pandur Gheorghe Surlea, legitimat acum la CSU Arad – CS Run for Agro, a venit pe locul doi la maraton, pe plan naţional, iar Ștefan Lupulescu de la Pandurii a închis podiumul. Traficul în Capitală a fost restricţionat în timpul competiţiilor.

Printre cei care au participat la cursa populară s-a numărat şi fostul internaţional de fotbal Ciprian Marica.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *