Interval de valabilitate: 28 și 29 iulie
Fenomene vizate: caniculă și disconfort termic accentuat
În Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 34…37 de grade, mai ridicate luni (29 iulie) în sudul Olteniei.
Notă: caniculă și disconfort termic accentuat vor fi duminică (28 iulie) și în Banat, Crișana, estul Munteniei, în Moldova și pe alocuri în Transilvania, unde se vor înregistra maxime de 35…36 de grade, dar luni (29 iulie), în aceste regiuni, valorile termice nu vor mai depăși 32…33 de grade.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.