Asalt la Liga Zimbrilor? UCB vrea o echipă mai puternică în sezonul viitor

Echipa de handbal a Universităţii Constantin Brâncuşi va arăta diferit în următorul campionat. Directorul clubului, Virgil Popovici, este convins că poate alcătui o formaţie care să se bată la primele locuri. Sezonul 2017-2018 a fost unul de tristă amintire pentru trupa gorjeană. Deşi îşi anunţa intenţiile de promovare la începutul meciurilor oficiale, UCB nu a putut să-şi menţină lotul format în presezon, iar clubul şi-a pierdut din credibilitate din cauza litigiilor cu foştii jucători. Acum, nu se mai promit lucruri măreţe, dar noua conducerea încearcă să formeze un grup care să pună probleme oricărui adversar.


“În mod cert, după încheierea campionatului, vom mai aduce jucători pentru că nu mă voi lăsa până nu voi face cu adevărat o echipă competitivă, care să se bată la primele două-trei locuri. Nu mă descurajează că suntem singuri împotriva tuturor, ba chiar mă ambiţionează. Aşteptăm aprobarea bugetului, care va fi mai mare decât anul trecut. Noi am făcut economii oricum cu cheltuielile de personal. Cât timp voi sta la club, banii vor merge către activitatea sportivă, implicit către jucători”, a declarat Popovici.


Până atunci, gorjenii speră să termine pe un loc cât mai bun actualul sezon. UCB a încheiat cu o victorie şi două înfrângeri ultimul turneu. Sala Sporturilor ,,Grigore Iamandi” din Buzău a fost gazda confruntărilor cu AHC Dobrogea Sud Constanța (30-26), CSM București (27-29) şi CS Medgidia (23-31). Meciul cu CSM Bucureşti i-a scos peri albi directorului Virgil Popovici, care a declarat că arbitrajul a înclinat balanţa în favoarea bucureştenilor. ,,În primul meci, am obținut o victorie pe care o așteptam. În meciul doi, am avut trei lovituri de la șapte metri refuzate și am condus în minutul 54 la 4 goluri. Mi-e greu să accept că arbitrii partidei au înclinat balanța cu ‘experiența’ lor. Ne recunoaștem înfrângerea, dar nu mi se pare normal ca la acest nivel arbitrii să influențeze rezultatul. A fost evident, mai ales că era oarecum un meci decisiv în viitoarea configurație a clasamentului. În jocul cu Medgidia, plecam cu a doua șansă și pot să spun că sunt mulțumit după acest turneu”, a declarat conducătorul de club.


Tiberiu Dodu şi Flavius Zamfira sunt primii doi handbalişti la care se va renunţa. De altfel, Virgil Popovici a admis că echipa a avut şi probleme de efectiv la ultima competiţie. Următorul turneu va avea loc în perioada 18-21 martie 2021. ,,Am plecat la acest turneu cu 12 jucători, dintre care trei portari. Absențele au fost și din motive personale, dar și profesionale. Suntem într-o perioadă de regăsire și am reușit să legăm o echipă. După ultimul turneu din martie, o să renunțăm la unii jucători pentru că nu putem continua pe același drum în condițiile în care cel puțin doi jucători nu au mai răspuns convocărilor. În ultima competiție vom întâlni patru echipe, iar cel puțin trei victorii ne-ar asigura clasarea chiar și în primele patru locuri, în funcție și de rezultatele celorlalte formații ”, a declarat Popovici.


Conducerea UCB Târgu Jiu se află deja în tratative cu mai mulţi jucători pentru sezonul viitor. Doi dintre ei sunt handbalişti gorjeni.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *