Apel disperat de la Pandurii

Pandurii Targu-Jiu cere ajutorul suporterilor si oamenilor cu bani pentru a depasi un moment de criza. Clubul gorjean trebuie sa plateasca aproximativ 80.000 de euro catre Gordan Bunoza si Nikola Vasiljevic.

Oficialii formaţiei gorjene au demarat o campanie de strângere de fonduri. Cei care vor să ajute clubul vor primi şi o legitimaţie de acces pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu la meciurile din sezonul viitor. Preţul unui astfel de abonament este 100 de lei. Datoriile către cei doi jucători trebuie plătite până pe 30 mai.

“Ținând cont de eforturile mari pe care actualii jucători și angajații clubului le fac pentru a menține clubul în activitate, facem apel, de asemenea, la suporterii echipei, persoane juridice și fizice, asociații, organizații sindicale, care pot sprijini clubul pentru a depăși acest moment și a preveni o retrogradare datorată asumării fostelor administrații a unor contracte de acest gen.Precizăm că termenul limită pentru evitarea sancționării echipei Pandurii Târgu-Jiu este data de 30 mai 2019, ora 24,00. Este binevenit orice sprijin financiar, iar depunerile se pot face direct în casieria clubului, drept sume cu destinație fixă, respectiv achitarea contractelor celor doi jucători, conform Deciziilor FIFA”, se arată pe panduriics.ro.

Pandurii vor fi penalizaţi cu 9 puncte dacă nu vor achita restanţele salariale ale fotbaliştilor. Sancţiunea ar echivala cu retrogradarea în eşalonul terţ.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *