Angajatii din Penitenciare pregătesc un protest de amploare

Peste 3.000 de angajati ai penitenciarelor din Oltenia sustin ca, in perioada urmatoare, vor incepe ample miscari de protest si chiar blocarea activitatii in cele trei unitati din Craiova, dar si in cele din Drobeta Turnu Severin si Targu Jiu.

Sindicaliştii din penitenciare spun că declanşarea protestului pe timp nelimitat are drept cauză principală scăderea salariilor. De asemenea, potrivit angajaţilor, începând cu 1 ianuarie, în sistemul penitenciar au fost sistate de la plată orele suplimentare, decontarea cheltuielilor turistice, majorarea pentru misiuni speciale şi plata sentinţelor judecătoreşti.

În plus, tot de la 1 ianuarie, nu au fost acordate majorările legale pentru normele de hrană şi echipament.

Angajaţii din penitenciare refuză munca suplimentară încă de pe data de 11 aprilie, fapt ce va duce la blocarea activităţii, iar în perioada următoare vor participa la mitinguri succesive în toate penitenciarele, dar şi la un miting în Piaţa Victoriei din Bucureşti.

Printre revendicările angajaţilor din penitenciare se numără adoptarea statutului poliţistului de penitenciare, publicarea de urgenţă a ordinului de ministru privind plata orelor suplimentare pentru perioada 2019-2021, dar şi plata muncii suplimentare, plata cheltuielilor turistice, actualizarea normelor de hrană şi echipament, plus stoparea suprasolicitării personalului în lispa resurselor umane şi financiare.

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *