Amenințarea fantomei

Târâș-grăpiș, mai cu ceva ”pensionari” și tineri debutanți, Pandurii și-a croit deja o mică potecă ce duce spre play-off. Din păcate însă, viitorul grupării de fotbal gorjene rămâne la fel cum era și la începutul anului: incert. Răducan amenință cu demisia, chiar și cu un scenariu horror pentru Pandurii, ședințele AGA s-au întețit, însă nimeni dintre Membrii Asociați nu este încă dispus să schimbe nimic. Totuși, acolo, undeva în culise, se pregătește ceva. Dincolo de pasivitate, dincolo de meciurile mai vechi sau mai noi dintre mai marii Gorjului, cineva pândește și chiar a pus-o de un vreasc de foc. Miza? Revenirea la jucăria sa preferată, Pandurii, pe care nu a mai atins-o nici după ce și-a recăpătat parțial puterea din sindicate. Da, e vorba de Nea Mărin, dar nu acel personaj original al mâncătorilor de praz, ci unul mai de pe… Jiuleț, uns cu toate alifiile și ”curățat” de tot cărbunele ultimilor ani. În trecut i se mai zicea și Nea Mărin Sindicalul, apoi i s-a spus Nea Mărin Penalul de către cei care l-au mătrășit, pentru ca acum, să apară sub spectrul… Nea Mărin Fantoma. O fantomă deloc de la Operă, ci mai degrabă desprinsă din cunoscuta trilogie ”Războiul Stelelor”, episodul ”Amenințarea Fantomei”. Poate unii o să zâmbească și o spună că un brad tăiat nu va mai fi nicodată cum a mai fost, însă, în cazul de față, lui Nea Mărin nu i s-au tăiat decât niște creci. Bașca puterea de regenerare a unui arbore ce a traversat destule intemperii și a rămas mereu în picioare, plus cleiul care a rămas la fel de prezent peste tot! Lipicios nevoie mare, personajul cu pricina a încercat să-și remodeleze crengile în așa fel încât să înțepe la fiecare adiere de vânt, mai întâi la CEO, apoi direct la Pandurii. Și a făcut-o și în timpul și după domnia lui Ciurel și la venirea lui Ciobotărică, iar acum, speră să-i forțeze mâna și Sfântului Ilie! Cum? Propunându-i acestuia din urmă un nou angajat: Golea, adică nimeni altul decât ”creanga” dreaptă a bradului Nea Mărin. Și nu în orice condiții, fostul preș de la Pandurii 2 urmând să preia o funcție de conducere importantă în structura CEO în schimbul ”stăbilității” la nivel sindical și nu numai. Momentul nu putea să fie mai nimerit ținând cont de apropiatele alegeri, ținând cont de problemele de la CEO și nu în ultimul rând de cele de la Pandurii… Rămâne însă de văzut dacă ”La ordin” Ilie va percuta sau va spune „Nu” introducerii în sistem a unui personaj extrem de dubios precum numitul Gol(ea), care a fost hrănit cu destule supozitoare de adevăratul sindicalist-șef. Reîntorcându-ne însă, la Pandurii, este clar că o posibilă ”inflirtrare” la nivel de CEO a fostului președinte al clubului de fotbal va duce la ”moarte subită” pentru Narcis Răducan. De aceea, actualul conducător încearcă prin ultimele resurse să schimbe însuși structura clubului Pandurii, propunând o nouă reorganizare, care să scoată din ecuație CEO și chiar ceilalți Membrii Asociați. Ce e sigur că, având atâtea datorii (de ordinul câtorva zeci de miliarde vechi !), principalii responsabili de la Pandurii nu au decât 3 alternative la îndemână: intrarea în insolvență (care va reeșalona respectivele datorii), modificarea statutului clubului și trecerea la un singur acționar –Artego (ca sursă privată) sau pur și simplu implicarea unui investitor din afară dispus să preia toate destinele grupării de fotbal gorjene. E adevărat, ar mai fi și a patra variantă, însă aceasta presupune ca CEO să-și reia sponzorizările către Pandurii, lucru foarte puțin probabil, dacă nu imposibil.

PS: Cea ce nu înțeleg unii este faptul că, oricine ar veni sau reveni ca președinte C.A. nu va putea schimba mare brânză. Decât, eventual, dacă va aduce ceva bani de acasă… Singurul lucru care l-ar putea însă, schimba, ar fi plata unor polițe mai vechi!

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *