Alesia Cişmaşu, convocată la lotul naţional

Alesia Cişmaşu, inter la CSM Târgu Jiu, a fost convocată la Lotulul Național de Cadete (2006 – 2007). Sportiva, care poate evolua oriunde în linia de nouă metri, a fost una dintre cele mai bune handbaliste ale formaţiei de junioare 3 în acest an. Fetele lui Andrei Enache au ajuns la turneul final de la Reşiţa, unde au terminat pe locul şase. Alte două handbaliste împrumutate în ultimul sezon de către CSM Târgu Jiu de la Reşiţa, Slageana Radosavlevici şi Elisa Hentea, au primit convocări. Cantonamentul va avea loc la Râmnicu Vâlcea, în perioada 16 – 19 iunie 2021.


A fost doar al doilea an în care junioarele 3 joacă împreună, iar acest lucru le dă elan oficialilor de la CSM. „Le-am spus, după încheierea acestui turneu, că pentru noi a fost o experiență foarte bună în vederea a ceea ce urmează să facem. Pot spune, cu sinceritate, că fetele au fost la un nivel bun. Poate că, în unele momente, puteam să obținem mai mult, dar suntem foarte mulțumiți pentru că au dat 100% la fiecare meci și asta este cel mai important. Am văzut care este nivelul, am văzut echipe cu jucătoare foarte puternice. Rămânem să tragem linie și să vedem exact ceea ce avem de făcut pentru viitor. CSM-ul s-a înființat de doi ani de zile și, într-un timp atât de scurt, să ajungi la turneul final poate fi considerată o performanță. Noi știm că greul abia acum începe. Două reprize am fost cel puțin la același nivel cu echipa care a ieșit campioană (n.r. – CSS 6 București) și asta ne dă foarte mare încredere, pentru că avem pe ce să lucrăm. S-a văzut un plus de experiență, joacă de 8 ani împreună, dar prima repriză am pierdut-o pe niște decizii de arbitraj care mi s-au părut puțin injuste”, a declarat antrenorul Andrei Enache după sezonul 2021-2022.


Oficialii formaţiei noastre speră ca, în cel mult trei ani, mai multe jucătoare ale formaţiei de junioare 3 să facă pasul către echipa mare.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *