Albert Voinea a semnat cu Viitorul!

Experimentatul atacant gorjean Albert Voinea s-a înțeles cu Viitorul Târgu Jiu. Vârful a semnat o înțelegere valabilă până în vara acestui an.


În vârstă de 30 de ani, Voinea a jucat și la nivelul primei divizii din România, dar a câștigat și titlul de golgheter în liga secundă. A fost format la Pandurii Târgu Jiu, dar a mai trecut pe la Gloria Bistrița, CSM Deva, Ripensia Timișoara, UTA Arad, CS Mioveni, Turris, Universitatea Cluj sau Concordia Chiajna.
Ultima oară, el a fost legitimat la Metaloglobus București.


“Este un sentiment plăcut și pentru mine că mă întorc acasă. Era o dorință undeva în sufletul meu să revin, să joc aici! Pauza competițională a venit perfect pentru mine. Vreau să reușesc să mă integrez cât mai repede, atât din punct de vedere colectiv, cât și din punct de vedere al efortului! ”, a declarat Albert Voinea.


Atacantul ar putea debuta în runda cu numărul 10 a ligii secunde, atunci când Viitorul întâlnește CS Mioveni. Meciul se joacă la Târgu-Jiu, pe 21 octombrie.

Cătălin Pasăre

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *