”Ai utilaje, faci treabă, nu ai utilaje, nu faci treabă!”

”Ai utilaje, faci treabă, nu ai utilaje, nu faci treabă!”. Este mesajul transmis de primarul din Dănești, Mădălin Paliță, care a achiziționat un utilaj modern pentru deszăpezirea drumurilor comunale în perioada iernii, dar și pentru acțiunile de curățenie prin localitate.


Acesta, încă de la începutul mandatului său, a promis că se va ocupa de comuna Dănești și le va crea locuitorilor toate condițiile de care au nevoie.


„Am promis că o să scot comuna din buruieni și mărăcini? Mă țin de cuvânt. Începând de luni, comuna Dănești are în dotare un nou utilaj: Unimog Mercedes cu benă rabatabilă, multifuncțional, dotat cu cositoare Mulag 3D, telescopică, 7m lungime și lamă de zăpadă. În curând, o să curețe toate drumurile din comuna noastră. Ai utilaje, faci treabă, nu ai utilaje, nu faci treabă!”, a fost mesajul primarului din Dănești, Mădălin Paliță.


De asemenea, Mădălin Paliță se dovedește a fi un bun gospodar, întrucât investițiile promise s-au și concretizat încetul cu încetul.


”Am modernizat intersecțiile, am amplasat un sens giratoriu în fața primăriei, am renovat arhiva din cadrul primăriei. Sunt câteva proiecte pe care am reușit să le depunem și să le lansez pentru bani din fonduri guvernamentale și fonduri europene”, a mai adăugat Mădălin Paliță, primarul din Dănești.


În satul Barza, la sfârșitul săptămânii trecute, autoritățile au început curățenia de primăvară. Au cerut și sprijinul voluntarilor din sat. Zeci de oameni au dat o mână de ajutor pentru ca zona să fie curățată de gunoaie și mărăcini.

Casiana Hîncu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *