Adrian Ilie, tot mai aproape de Pandurii! A asistat la meciul cu Rapid

Pandurii Târgu Jiu a fost învinsă la debutul în noul sezon al ligii secunde, dar suporterii au motive de speranţă după duelul din Regie. Deşi a pierdut meciul cu Rapid (2-1), trupa lui Călin Cojocaru nu s-a mai făcut de râs, ca în sezonul precedent, în faţă unei echipe cu pretenţii de promovare. Având în vedere că mai mulţi jucători importanţi nu au putut fi legitimaţi pentru acest joc, conducerea gorjenilor crede că trupa lui Călin Cojocaru va arăta mult mai bine în următoarele etape. Pentru a le da noi motive de optimism fanilor, fostul mare internaţional Adrian Ilie a asistat la meciul din Capitală. Se ştie că acesta are o relaţie foarte bună cu principalul creditor de la Pandurii, Marin Condescu, şi se află în negocieri avansate cu investitori spanioli şi belgieni, care vor să intre în acţionariatul principalei formaţii din Gorj.


„În ultimul timp, au venit mai mulţi oameni lângă echipă, să ajute această formaţie pentru că merită. Este un brand al fotbalului românesc şi inclusiv Adrian Ilie a venit lângă noi. Este un câştig pentru noi din toate punctele de vedere, nu mai trebuie să spun eu acest lucru. Ne dă încredere, moral şi de la meciul viitor cu siguranţă o să arătăm mult mai bine. O să vedeţi o echipă mult mai pragmatică. Vrem să creştem jucători şi să avem avem rezultate foarte bune”, a spus antrenorul principal al Pandurilor.


Constantin Grecu, Borislav Zlataric, Steven Goma, Alexandre Castaing, James Emmanuel Okeke și Martin Remacle sunt doar câţiva dintre jucătorii care nu au putut evolua, sâmbătă, pentru Pandurii. În plus, Horaţiu Peia se recuperează după ce a fost depistat cu coronavirus, iar la echipă mai sunt aşteptaţi cel puţin doi fotbalişti. „Nu a fost uşor pentru noi, din punct de vedere psihic, să montăm jucătorii după acel caz de coronavirus. Ne-au încurcat şi problemele cu licenţa. Jucătorii au calitate şi au venit toţi pentru Liga a II-a. Practic, am adus foarte mulţi jucători. N-am reuşit să-i legitimăm pe toţi pentru că nu le-a sosit cartea verde. La Rapid, am jucat pentru prima dată în această formulă, pentru că în amicale am folosit cu totul şi cu totul alte formule. Eu zic că am stat destul de bine în teren şi ceea ce am urmărit noi, să jucăm pe contraatac, ne-a ieşit până la un moment. N-am mai reuşit să marcăm golul doi, deşi ne-am creat şi ocazii după penaltiul celor de la Rapid”, a precizat Călin Cojocaru.


Investitorii spanioli au virat deja bani


La finalul lunii august, fostul preşedinte Marin Condescu a anunţat că oamenii de afaceri de peste hotare au ajutat clubul pentru a-şi rezolva o parte din problemele administrative. Clubul a fost împrumutat cu aproximativ 50.000 de euro.


„Fondul de investiții din Spania a virat câteva zeci de mii de euro, așa cum a fost convenția. Considerăm că, din acest moment, intră în grupul de asociați al clubului. De asemenea, mai există o societate din Belgia care a venit alături de noi. Pe lângă echipa mare, se vor ocupa și de juniori, unde avem 200 de jucători. Vor împrumuta clubul cu anumite sume, urmând ca vara viitoare, când clubul se va transforma în societate pe acțiuni, sumele respective să fie transformate în acțiuni”, a declarat principalul creditor de la Pandurii.

Pentru a oficializa tranzacţia cu potenţialii acţionari, Condescu a admis că Pandurii Târgu Jiu trebuie să depăşească procesul de insolvenţă. Conducerea clubului speră să obţină, până la finalul anului, banii reprezentând cotizaţiile neacordate de către membrii fondatori. Sumele au fost câştigate în instanţă, iar acum se aşteaptă hotărârea definitivă de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *