Adelin-Constantin Logofetescu: Folclorul mă reprezintă!

Are 27 de ani și visează ca într-o zi să devină un interpret de muzică populară renumit. Și este pe punctul de a reuși. Vorbim de Adelin-Constantin Logofetescu, din Runcu, un tânăr care trăiește pentru și prin muzică. Încântă publicul cu vocea sa de aproape două decenii și reușete ca la fiecare întrecere muzicală „să fure” câte un premiu. Cea mai arzătoare dorință a sa este să cânte pe scenă cu unul dintre titanii muzicii populare, Constantin Enceanu. Mai mult decât atât, Adelin va scoate în curând pe piață noi melodii proprii.

Alina POPESCU

Adelin-Constantin Logofetescu a făcut o pasiune pentru muzica populară încă de pe vremea când era mic copil. Cântă de la vârsta de 9 ani, având și studii în domeniu. A urmat cursurile de canto popular la Școala Populară de Artă din Târgu Jiu și a beneficiat chiar și de pregătire suplimentară cu cei mai buni dascăli în domeniu. Provine din Runcu, o zonă renumită pentru numărul mare de artiști pe care i-a dat Gorjului și nu numai. Adelin a reușit să câștige premii importante de-a lungul carierei sale de artist însă cel mai important, din punctul său de vedere, a fost trofeul special al Festivalului Maria Apostol, ediția a II-a. „Îmi place foarte mult muzica. Mai precis folclorul. Mă regăsesc în cântece. Este ceva diferit. Simt că folclorul mă reprezintă și chiar îmi place ceea ce fac. Cânt din pasiune”, a explicat Adelin-Constantin Logofetescu.

Va lansa noi melodii proprii

Veniturile pe care le obține din muzică sunt mici astfel că Adelin-Constantin Logofetescu a trebuit să-și caute și altceva de lucru pentru a-și câștiga existența. Lucrează ca operator la o stație PECO din Târgu Jiu. Dar asta nu îl împiedică să-și ducă mai departe pasiunea. Are deja o mulțime de melodii proprii și urmează ca până în sărbătorile de iarnă să mai lanseze și altele. „Chiar acum o să scot un material, este în lucru. Este vorba de noi melodii proprii, șapte la număr. Sunt melodii de petrecere. O să fie o compilație împreună cu alți artiști din Gorj. Melodiile sunt compuse de Maria Corlan Mischie”, a mai spus tânărul artist.

Cea mai cunoscută melodie a sa este „Mamă, suflet de părinte”. Tânărul a spus că această melodie este despre viața sa, provenind dintr-o familie numeroasă, fiind cinci frați.

Vrea să cânte cu Enceanu

Adelin Constantin Logofetescu are și un vis, acela de a cânta pe scenă cu renumitul solist de muzică populară Constantin Enceanu. A spus și de ce. „Îmi place cum cântă Constantin Enceanu, îmi place stilul lui. Mi-aș dori să ajung la nivelul său, cine nu și-ar dori? Mi-ar place să facem un duet. M-ar ajuta să mă ridic, ar prinde la public”, a mai spus Adelin-Constantin Logofetescu.

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *