Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea și a secțiilor arondate au desfășurat acțiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, precum și de creștere a gradului de siguranță rutieră.
Astfel, au fost legitimate aproximativ 150 de persoane și verificate 74 de autovehicule, fiind aplicate 58 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 13.000 de lei.
Din totalul acestora, 41 de sancțiuni au fost aplicate în conformitate cu O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 7 conform prevederilor Legii nr. 61/1991 R privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar 10 sancțiuni pentru alte nereguli.
În cadrul acțiunii desfășurate, polițiștii au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice 7 permise de conducere.
De asemenea, au fost oprite din a circula 3 vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.
Astfel de acțiuni vor continua pentru identificarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care încalcă prevederile legale.
foto arhiva