Accident mortal la Cariera Roșia

UPDATE

Încă un salariat al Complexului Energetic Oltenia și-a pierdut viața. Este vorba despre un bărbat de 41 de ani, din Urdari. Tragicul accident a avut loc, în această dimineață, la Cariera Roșia.

Victima ar fi fost strivită de o roată în timp ce efectua lucrări de revizie la un excavator din cadrul carierei. Bărbatul era sudor și făcea parte din echipa de mentenanță. În zonă au ajuns mai multe ambulanțe, însă acesta nu a mai putut fi salvat. Accidentul a fost confirmat și de șeful unității din Roșia, Constantin Trufelea.

Constantin Trufelea, șef Cariera Roșia

O rudă a victimei îi acuză pe cei din conducerea CEO de nepăsare. Bărbatul a lăsat în urmă o fetiță de doar câțiva anișori.

Verișorul victimei

La fața locului s-au deplasat polițiștii. Ca în orice alt caz de acest fel s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Corina Scurtu, agent principal IPJ Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a deschis la rândul său o anchetă, fiind vorba în mod sigur de un accident de muncă.

Bianca Văcaru, purtător de cuvânt ITM Gorj

Conducerea CE Oltenia și-a exprimat regretul față de tragicul eveniment și a transmis sincere condoleanțe familiei îndurerate.

Știrea inițială
Un salariat al Complexului Energetic Oltenia a decedat, în această dimineață, în urma unui accident de muncă ce a avut loc la Cariera Roșia. Victima ar fi un bărbat, de 35 de ani, care ar fi efectuat operațiuni de reparare a unui excavator. În acest moment, polițiștii sunt la fața locului pentru efectuarea de cercetări. Accidentul a fost confirmat și de directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, George Romanescu. Revenim cu detalii!

George Romanescu, inspector șef ITM Gorj

Constantin Trufelea, șef Cariera Roșia

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *