A fost prins de două ori beat la volan în aceeași noapte. Bărbatul avea o alcoolemie imensă

Un bărbat de 61 de ani, din județul Teleorman, a fost prins beat la volan de două ori în aceeaşi noapte, la interval de câteva ore. El are acum două dosare penale.


Prima dată, bărbatul în cauză a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe strada Tismana din municipiul Târgu Jiu, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Oana Vlăduț, purtător de cuvânt IPJ Gorj

Câteva ore mai târziu, acealași bărbat a fost prins din nou băut la volan, de data aceasta în localitatea Arcani. Acesta părăsise partea carosabilă și intrase cu autoturismul într-un șanț. Acum, „viteazul” șofer este acuzat de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, la care se adaugă conducerea unui vehicul fără permis de conducere, precum și refuzul sau sustragerea conducătorului auto de la prelevarea de mostre biologice. 

Oana Vlăduț, purtător de cuvânt IPJ Gorj


Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului.

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *