Succes cu repetiţie! CSM, trei victorii consecutive cu Ciuc

CSM Târgu Jiu a reuşit o nouă prestaţie solidă, care s-a materializat în primul succes din Grupa Albastră. Echipa noastră a trecut pe teren propriu de “victima” preferată din acest sezon, CSM Miercurea Ciuc, scor 85-77.

Deşi au început mai bine partida (17-22), oaspeţii nu au putut ţine ritmul, fiind depăşiţi în următoarele trei perioade de joc (20 ­–17, 23  –18,  25 – 20). Jovan Djurasevic a fost vioara întâi a gazdelor, şi a fost aproape de un triple-double, cu 15 puncte, 12 recuperări şi 9 pase decisive. Din păcate, Darrien McClain a ieşit accidentat în prima repriză. La capitolul plusuri, noua achiziţie, Yohanny Dalembert, s-a dovedit un adevărat zid sub panou, şi a reuşit câteva block-uri de excepţie.

“Era victoria de care aveam nevoie, pentru că le-am spus-o şi băieţilor în vestiar, cred că, 95%, situaţia locului doi în această grupă este rezolvată. De acum încolo trebuie să ne concentrăm doar pe următorul meci, pentru că scopul nostru este să urcăm cât mai sus în această grupă şi dacă se poate chiar să o câştigăm”, a declarat antrenorul Claudiu Alionescu.

Baschetbaliştii gorjeni au acum o lună de pauză, timp în care oficialii clubului încearcă să perfecteze un amical cu un adversar din Grupa Galbenă.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *