Stefan Nikolic s-a întors la Târgu Jiu

Oficialii clubului CSM Târgu Jiu au ajuns la o înțelegere cu fostul jucător Stefan Nikolic pentru a prelua Grupa U18 a clubului. Nikolic revine, astfel, la Târgu Jiu în postura de antrenor și se va ocupa de o grupă care va evolua în premieră în Campionatul Național de Baschet.


Nikolic a jucat în două rânduri pentru orașul Târgu Jiu, în perioada 2008-2011, la Energia, și în sezonul 2020-2021, pentru CSM Târgu Jiu.

“Vreau să le mulțumesc celor din conducerea clubului pentru această oportunitate și pentru încrederea acordată. Sper să fie o colaborare cât mai bună. Toată viața mea mi-am petrecut-o în baschet, așa că mi s-a părut o tranziție naturală. În momentul de față m-am stabilit cu familia mea la Târgu Jiu, practic sunt acasă. Am 2 copii mici, Matej, de 3 ani și 2 luni, și Andrej, care are 8 luni, și a fost cea mai bună opținune. În plus, îmi doresc să împart din experiența mea tinerilor din acest oraș, în care am activat ca jucător și să pun umărul la dezvoltarea proiectului baschetbalistic de la CSM Târgu Jiu. Primul și principalul obiectiv este să-i ajutăm pe copii să se dezvolte astfel încât, în scurt timp, aceștia să ajungă la un nivel de performanță baschetbalistică ridicat, care să le permită să facă pasul către echipa de seniori”, a declarat Nikolic pentru site-ul oficial al clubului.

Cătălin Pasăre

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *