Aproape 600 de elevi din Drobeta-Turnu Severin, care din familii cu venituri reduse, vor primi și în acest an pachete cu rechizite școlare. Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin continuă programul destinat elevilor din medii defavorizate, asigurându-le rechizite necesare pentru noul an școlar.
La Școala Gimnazială Petre Sergescu, rechizitele sunt pregătite și vor ajunge la elevi în prima zi a anului școlar.
„Am pregătit pachetele pentru elevii noștri din familii cu venituri reduse, pentru care riscul de abandon școlar este crescut. Ne bucură că aceste pachete le sunt de mare folos”, a declarat Daniel Petcu, directorul adjunct al școlii.
Acesta este al treilea an consecutiv în care Primăria Severinului le oferă elevilor din familii defavorizate rechizite complete.
„Anul acesta au fost primite solicitări pentru aproape 600 de elevi, un număr mai mare decât în anul precedent. Intenția noastră este să le asigurăm rechizitele necesare la începutul anului școlar și să le oferim tuturor elevilor șansa la educație”, a declarat Alisa Alstani, directorul Direcției de Asistență Socială.
Pe lângă programele dedicate prevenirii abandonului școlar, municipalitatea severineană investește constant în modernizarea unităților de învățământ, atrăgând fonduri europene pentru renovări, echipamente, mobilier nou și modernizarea terenurilor și sălilor de sport.
„Astăzi am vizitat Școala Gimnazială nr.4 „Petre Sergescu”, unde pregătirile pentru noul an școlar sunt în plină desfășurare, iar pachetele cu rechizite sunt deja pe bănci. Aici am investit în renovarea completă a școlii, inclusiv în achiziționarea de mobilier și toate dotările necesare. De asemenea, urmează amenajarea terenului de sport, asfaltarea curții și construirea unei clădiri pentru programul after school. După finalizarea acestor lucrări, școala va deveni una modernă, la standarde comparabile cu orice instituție de învățământ din Europa”, a declarat Marius Screciu, primarul orașului Drobeta-Turnu Severin.