Hai cu egalarea!                   

ionut catrina

Conștient că are de recuperat în fața PSD și a lui Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă ne arată pe ce se duc banii de promovare… electorală pe Facebook. Căci asta este următoarea postare:

„România are nevoie de autostrăzi pentru a se putea dezvolta. Doar așa se pot lega regiunile între ele și toată țara se poate conecta la piețele mai dezvoltate din vestul continentului. Fiecare tronson al unui drum de mare viteză este important și merită atenția autorităților în materie de finanțare și autorizații, dar și mobilizarea constructorului.
Împreună cu Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, Ștefan Stoica, deputat PNL de Dolj și vicepreședintele PNL Robert Sighiartău, am vizitat șantierul primului tronson al drumului expres DEx12 Craiova-Pitești. Aici am văzut că se lucrează în ritm susținut și sper ca această bucată de drum va fi dată în trafic în primăvara anului următor, pentru ca și Craiova să aibă acces direct la un drum de mare viteză.
În toată guvernarea liberală – și mai ales cât timp am fost premier – rețeaua de transport rutier a avut prioritate. Ca dovadă, în orice proiect de buget de stat începând cu cel din 2020, infrastructura mare a avut parte doar de rectificări pozitive.
Dezvoltarea infrastructurii de transport este prima soluție în orice plan de creștere economică. Iar asta nu este valabil doar aici, în zona Olteniei, ci în toată țara. Românii văd că în ultimii ani s-au dat în trafic din ce în ce mai multe segmente de drumuri de mare viteză. Miniștrii liberali ai Transporturilor (precum colegul meu Lucian Bode) au deblocat proiectele la care miniștrii PSD taie acum panglici.”

Tot promovare electorală este și postarea despre Dolj, deși fostul premier abia fusese în… Gorj, pe care-l bagă la și altele. Dovadă cât de important e județul nostru în ochii generalului. Dar să ne amuzăm, zic:

„Doljul va rămâne pentru mine “acasă”, județul meu de suflet, locul unde mi-am petrecut copilăria și tinerețea. Din păcate, astăzi, vedem că Dolj, Olt și Gorj au fost condamnate la subdezvoltare de indivizi și partide care au pus pe primul loc interesele lor politice, și nu nevoile comunităților. Obiectivul meu este clar: cât timp voi rămâne în politică, voi face tot ce-mi stă în putință pentru a aduce dezvoltare și prosperitate în toate regiunile țării.
PNL a demonstrat că se pot face lucruri mărețe în doar cinci ani de guvernare: investițiile în infrastructură, creșterea economică și absorbția fondurilor europene sunt dovezi clare. Dar și creșterile de pensii și venituri. Guvernul trebuie să continue să fie un partener al mediului de afaceri, pentru că investițiile înseamnă prosperitate, locuri de muncă și, implicit, un nivel de trai mai bun. Și acesta trebuie să fie singurul nostru țel: binele românilor și dezvoltarea României.”


Ionuț Catrina

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *