CSM Târgu Jiu se pregătește pentru o nouă serie de partide de verificare la finalul acestei săptămâni. Echipa pregătită de Liviu Andrieș și Andrei Enache va disputa, pe teren propriu, o ”dublă” amicală cu Activ Prahova Ploiești.
Prima partidă va avea loc vineri, 16 august, de la ora 18.30, iar cea de a doua confruntare va avea loc sâmbătă, 17 august, de la ora 11.00.
Grigore Albici, antrenor cu portarii CSM Târgu Jiu: ”Sunt două meciuri care ne vor ajuta pentru a stabili cele mai bune trasee de joc și pentru a crește omogenitatea echipei, pentru da încredere noilor jucătoare. Ne pregătim în continuare și pentru turneul de la Brașov, de săptămâna viitoare, care va fi mult mai concludent pentru echipa noastră. Totul face parte din pregătirea pentru debutul campionatului, care va fi unul foarte greu, dar cu multă muncă, cu atitudinea pe care au arătat-o fetele în meciurile importante, sperăm să obținem rezultate bune”., transmite siteul csmtargujiu.ro