22 de ani de închisoare pentru Stăncioi

Petre Stăncioi a fost condamnat de Tribunalul Gorj la o pedeapsă de 22 de ani de închisoare, după ce, în urmă cu un an, l-a împușcat pe soțul fostei neveste.


Sentința nu este definitivă și poate fi contestată.
Stăncioi trebuie să plătească daune morale de 20.000 de euro către victimele sale.


Pe 14 iulie, anul trecut, în ziua în care a primit o condamnare de doi ani cu executare pentru șantajarea fostei soții, pentru un teren cu care femeia a rămas în urma divorțului, Stăncioi a ales să se răzbune.
El a mers la locuința fostei neveste din comuna Turcinești și l-a împușcat în picioare și abdomen pe soțul acesteia, după care a fugit și a stat ascuns în pădure, fiind capturat în cele din urmă de polițiști în apropiere de râul Jiu, în zona Iezureni.


Instanța a dispus contopirea pedepselor, urmând ca Stăncioi să o execute pe cea mai grea, de 17 ani închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea, rezultând o condamnare de 20 de ani de închisoare. La aceasta se adaugă și pedeapsa de doi ani de pușcărie pentru șantaj.


„Condamnă inculpatul Stăncioi Petre la pedeapsa de 17 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei, raportat la tentativă de omor calificat. (…) condamnă inculpatul Stăncioi Petre la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în variantă agravată. Condamnă inculpatul Stăncioi Petre la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. (…) condamnă inculpatul Stăncioi Petre la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept. (…) „În baza art. 43 alin. 2 Cod penal, adaugă pedeapsa rezultată de 20 ani închisoare la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 717/22.05.2023 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 744/318/2023, definitivă prin decizia penală nr. 1402/14.07.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, rezultând în final pedeapsa de 22 ani închisoare”, se arată în decizia Tribunalului Gorj.

Cătălin Pasăre

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *