Discuții între conducerea societății și protestatari pentru soluționarea nemulțumirilor privind criteriile de neprelungire a contractelor de muncă pe perioadă determinată.
În urma protestului desfășurat în data de 1 iulie 2024, în fața sediului Complexului Energetic Oltenia, reprezentanții protestatarilor au fost primiți la discuții de către membrii Directoratului societății și Directorul Direcției Resurse Umane. Scopul acestor discuții a fost găsirea unor soluții la nemulțumirile exprimate de protestatari.
Protestatarii au ridicat probleme legate de criteriile pentru neprelungirea contractelor de muncă pe perioadă determinată, susținând că acestea nu au fost aplicate corect.
Directoratul Complexului Energetic Oltenia a subliniat importanța unui mediu de lucru corect și echitabil pentru toți angajații și a reiterat angajamentul societății de a lua măsuri adecvate pentru a rezolva problemele semnalate.
Conducerea societății apreciază deschiderea la dialog a protestatarilor și își exprimă speranța că, printr-o colaborare constructivă, se vor putea găsi soluții viabile pentru toți angajații afectați.