Cod galben de vreme rea în toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă informare de instabilitate atmosferică, valabilă de miercuri, de la ora 10.00, până joi, la ora 20.00.


Aversele vor fi însoţite de descărcări electrice şi, în unele zone, de intensificări ale vântului şi grindină. Vor fi afectate 25 de judeţe din Moldova, Transilvania, nordul Munteniei şi al Olteniei.


În intervalul menţionat, va ploua în cea mai mare parte a ţării. Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice şi pe alocuri de intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi pe alocuri de peste 40 l/mp”, au arătat meteorologii.


În Oltenia, vremea va fi în general instabilă. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse moderate cantitativ (10…15 l/mp), descărcări electrice şi posibil grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi miercuri de 22…23 de grade şi joi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 12…14 grade.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *