Ștafeta Veteranilor Invictus ajunge în Municipiul Motru

imagine Motru

Participanţii evenimentul Ștafeta Veteranilor Invictus vor ajunge duminică, 11 octombrie, în jurul orei 12.00 la Monumentul Eroilor din Parcul Primăriei municipiului Motru.
Ștafeta Veteranilor Invictus este o inițiativă națională prin care alergători și bicicliști voluntari poartă Drapelul Tricolor prin toată țara, aducând un omagiu sacrificiului făcut de veteranii de război și militarii răniți în teatrele de operații.
Ștafeta Veteranilor pornește din București și străbate România pe trei trasee simbolice – Albastru, Galben și Roșu.
Pe fiecare traseu este purtată, în alergare sau pe bicicletă, câte o ștafetă reprezentând una dintre cele trei culori ale Drapelului Național.
Din localitate în localitate, din județ în județ, ștafetele sunt predate de la un participant la altul.
După mii de kilometri parcurși prin țară, cele trei trasee se reunesc la Carei, în data de 25 octombrie – Ziua Armatei României, locul simbolic în care se încheie drumul început în Capitală.
Cele trei ștafete ajung astfel din nou împreună.
Ștafeta Veteranilor este deschisă tuturor celor care doresc să se alăture. Poți alerga câțiva kilometri. Poți veni cu bicicleta. Sau poți veni pur și simplu să îi întâmpini la monumentul eroilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *