Reprezentanții DRDP Craiova au dispus măsuri suplimentare pentru creșterea siguranței circulației pe DN 6, între zona intersecției cu DN 6A, Porțile de Fier I, și municipiul Orșova, sector pe care au fost înregistrate numeroase accidente rutiere.
Pe acest tronson, limita de viteză a fost stabilită la 70 de kilometri pe oră. Decizia vine în urma analizării situației din teren și are ca scop reducerea riscului de producere a unor accidente grave, în condițiile unui trafic intens.
Reprezentanții DRDP Craiova le recomandă șoferilor să respecte noua semnalizare rutieră, să adapteze viteza la condițiile de drum și să circule cu prudență pe întregul sector dintre Porțile de Fier I și Orșova.
Respectarea limitei de viteză înseamnă mai multă siguranță pentru toți participanții la trafic.












Leave a Reply