A treia dronă, în trei zile consecutive, a fost doborâtă în această dimineață de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina-Chilia. A
nunțul a fost făcut de președintele României, Nicușor Dan, care a precizat că aparatul a fost interceptat la ora 10:13.
„Protestul diplomatic al României față de Federația Rusă va fi fundamentat pe aceste cercetări. Este inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusă să continue încălcarea spațiului aerian al României, care este, în același timp, spațiu aerian al NATO și al Uniunii Europene. Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și le tratăm cu toată seriozitatea, alături de aliații noștri”, a transmis Nicușor Dan.
Între timp, liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că Rusia a folosit, în această săptămână, aproape 1.700 de drone, peste 1.630 de bombe aeriene și 95 de rachete de diferite tipuri împotriva Ucrainei.












Leave a Reply