Sâmbătă – primul amical al verii pentru CSM Târgu Jiu

DSC 7748 1920x1000 1

Echipa de fotbal CSM Târgu Jiu dispută, mâine, primul amical al verii.

Gorjenii vor întâlni, pe Terenul 3 din proximitatea Stadionului “Constantina Diță”, formația Minerul Lupeni.

Partida-test începe la ora 11.00

“Este o echipă foarte bună, o echipă care anul trecut s-a bătut până în ultimul moment pentru promovarea în Liga a doua. Dar noi avem obiectivele noastre în această perioadă. E important ca ușor-ușor să aducem băieții la un nivel de pregătire generală foarte bună și apoi să trecem și la părțile importante din dinamica jocului tehnico-tactic, mental, iar la ora primului meci oficial să fim pregătiți din toate punctele de vedere. În principal ne interesează ca în această perioadă să nu avem jucători accidentați după aceste meciuri amicale, pentru că e foarte important să aibă continuitate în tot ce înseamnă pregătire. Și atunci obiectivele, bineînțeles, sunt altele. Dar normal că ne interesează și rezultatul, pentru că după un joc bun e firesc să ai și un rezultat pozitiv. Trebuie să integrăm și jucătorii care au venit, iar jucătorii tineri pe care ne bazăm să prindă și ei încredere”, a declarat antrenorul de la CSM Târgu Jiu, Mario Găman.

Alte patru jocuri de verificare mai au alb-albaștrii programate în această vară.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *