Serviciul de Ambulanță Județean Gorj își modernizează parcul auto prin Programul național de reînnoire a parcului de ambulanțe, investiție care va îmbunătăți intervențiile medicale de urgență în județ.
Potrivit managerului SAJ Gorj, Tiberiu Tătaru, județului i-au fost repartizate 16 ambulanțe noi: 13 autospeciale de tip B, cu tracțiune integrală, și 3 ambulanțe de tip C pentru terapie intensivă mobilă.
Până în prezent au fost livrate 14 dintre acestea – 11 ambulanțe de tip B și toate cele 3 de tip C –, iar ultimele două autospeciale urmează să ajungă în Gorj până la sfârșitul lunii august.
Noile ambulanțe vor contribui la reducerea timpilor de intervenție și vor permite accesul mai rapid al echipajelor medicale inclusiv în zonele greu accesibile din județ.











Leave a Reply