Tineri artiști din Vaideeni, ambasadori ai tradițiilor la trei festivaluri din țară

504377973 3238727292949071 2961044709270971201 n

În acest sfârșit de săptămână, tradițiile din Vaideeni au prins glas pe mai multe scene din România. Membrii Ansamblului Folcloric „Miorița”, alături de elevi ai Școlii de Arte din localitate, au participat la nu mai puțin de trei evenimente culturale desfășurate în zone diferite ale țării.

Artiștii au dus cântecul și jocul popular în Jina, județul Sibiu, în Bustuchin, județul Gorj, dar și într-un cadru spectaculos, la Pasul Rotunda, în Munții Rodnei, acolo unde se întâlnesc județele Bistrița-Năsăud și Suceava.

Prezența lor a fost apreciată de public, iar momentele prezentate au evidențiat autenticitatea portului și a repertoriului specific zonei Vaideeni. Participarea la aceste festivaluri confirmă încă o dată rolul tinerilor în păstrarea și promovarea tradițiilor locale.

Reprezentanții comunității consideră că astfel de deplasări sunt esențiale pentru dezvoltarea artistică a elevilor și pentru promovarea valorilor culturale din zonă la nivel național.

523903985 3238727919615675 2186455908340498451 n
524337751 3238728359615631 6415519122271102372 n
525418433 3238729262948874 6021095349004940002 n

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *