Un incendiu a avut loc, în această dimineață, la o casă din localitatea Mălaia, județul Vâlcea.
La sosirea echipajelor operative, flăcările se manifestau la acoperișul locuinței.
S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Stației de Pompieri Brezoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă.
Incendiul a fost localizat și lichidat, în scurt timp de la sosirea pompierilor, cu sprijinul cetățenilor și al SVSU.
Nu au fost persoane care să necesite îngrijiri medicale.











Leave a Reply