Se știe echipa care va reprezenta Gorjul în acest sezon al Cupei României. Vulturii Fărcășești a câștigat faza județeană a competiției după o finală cu Jiul Rovinari.
Ultimul act al întrecerii fotbalistice s-a desfășurat sâmbată, la Bustuchin. Pe teren au intrat ocupantele locurilor 2 și 3 din Liga a patra. După un meci fără goluri în timpul regulamentar, cele două formații au ajuns la loviturile de departajare. Mai inspirați s-au dovedit elevii lui Daniel Bălașa, care au câștigat partida cu 4-3. Portarul de la Fărcășești, Daniel Popescu, a contribuit la victoria echipei sale cu două parade salvatoare. Antrenorul învingătoarei a declarat că succesul a fost meritat, chiar dacă finala s-a decis la punctul cu var.
Daniel Bălașa, antrenor Vulturii Fărcășești
Daniel Bălașa și-a început cariera de antrenor cu un trofeu. Fostul căpitan al lui FC Argeș are însă regretul că nu a reușit să câștige și campionatul alături de vulturi. Acum se desparte de echipă și a explicat de ce.
Daniel Bălașa, antrenor Vulturii Fărcășești
Este pentru prima oară în istoria clubului când vulturii aduc trofeul acasă.
Fostul principal a mulțumit tuturor oamenilor care au contribuit la un sezon bun pentru Fărcășești, începând cu autoritățile locale, membrii staff-ului și, bineînțeles, jucătorii.
Bălașa are încredere că echipa poate avansa în competiție.
Daniel Bălașa, antrenor Vulturii Fărcășești
Faza regională a Cupei României ia startul pe 12 iulie 2023.
Cătălin Pasăre