Un accident de muncă s-a produs, în această dimineață, în balastiera unei societăți comerciale din localitatea vâlceană Budești. Un angajat a decedat după ce a fost prins sub un mal de nisip. La fața locului au acționat pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un container multi-risc, un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță cu medic. La sosirea salvatorilor, bărbatul era îngropat în totalitate în nisip. Operațiunea de salvare a fost îngreunată de prăbușirea continuă a nisipului, însă, într-un final, victima a fost extrasă fiind inconștientă, astfel că s-a trecut la efectuarea manevrelor de resuscitare. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de medici, bărbatul de 51 de ani a fost declarat decedat. Bărbatul ar fi fost surprins de desprinderea unei falii dintr-un depozit de nisip, care din cauza temperaturilor scăzute înghețase și care, în urma dezghețului, s-a prăbușit peste el. ITM Vâlcea a deschis un dosar de cercetare a accidentului de muncă, iar polițiștii continuă cercetările pentru ucidere din culpă.
Citeste tot articolul pe Read More