Schimbări la echipa de baschet

CSM Târgu Jiu a anunţat că nu se va mai baza pe Xavier Cannefax (33 de ani) pentru restul sezonului. Rezilierea înțelegerii cu jucătorul american s-a produs pe cale amiabilă, începând cu data de 12 ianuarie. Decizia a fost luată de noul antrenor, Kresimir Basic. Acest lucru a fost explicat de directorul tehnic Claudiu Alionescu.


”Ne dorim ca exprimarea noastră în teren să se schimbe, vrem să jucăm rapid, dar în același timp așezat, astfel că aveam nevoie de un alt tip de jucător faţă de cum era Xavier Cannefax. Aceasta a fost situația acum, se întâmplă peste tot, nu doar la noi. Îi mulțumim lui Xavier pentru efortul pe care l-a depus la Târgu Jiu și îi dorim multă baftă la viitoarea sa echipă”, a spus Alionescu pentru site-ul oficial al clubului.
Xavier Cannefax a ajuns la CSM Târgu Jiu la începutul lunii octombrie 2022.


Pe de altă parte, echipa de baschet a transferat un jucător israelian cu cetățenie română. Este vorba despre Noam Weinberg (24 de ani), care a semnat un contract pe un sezon, cu opțiune de prelungire.
Noua extremă de forță a grupării gorjene vine din campionatul Austriei, unde a evoluat pentru BK IMMOunited Dukes. În prima ligă din Israel, Noam Weinberg a mai jucat pentru Bnei Ofek Dist Herzeliya și Maccabi Next Urban Haifa. Antrenorul Kresmir Basic crede că noul transfer va oferi mai multe opțiuni. ,,Va trebui să schimbăm un pic vibe-ul, energia pe care trebuie să o avem pe teren şi cred că Noam va face foarte bine acest lucru. Este un jucător cu paşaport românesc şi ne va ajuta să avem un roster mai bun. Ne-a lipsit acest lucru, comparativ cu alte echipe. Este încă o adiţie la antrenamente, pentru a avea o rotaţie mai lungă şi o intensitate mai mare. Ne dorim să se adapteze rapid şi să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul”, a declarat principalul croat.


Weinberg s-a aflat în probe cu echipa și i-a convins pe oficialii gorjeni. Noam speră să ajute echipa să rămână în prima ligă. Acesta a spus că petrece foarte mult timp pentru a-și îmbunătăți jocul și este un sportiv care nu se ferește de duelurile cu oponenții.


,,Este o oportunitate de a evolua alături de jucători foarte buni. Vreau să-mi folosesc abilităţile şi punctele tari pentru a ajuta clubul şi oraşul să-şi îndeplinească obiectivele în acest sezon şi este plăcut să fac parte dintr-un asemenea grup. În general, este o ligă fizică, iar eu sunt un jucător care îmi las energia pe parchet. Îmi place să joc fizic şi mă voi folosi de aceste calităţi pentru a ajuta echipa. Iubesc baschetul. Sunt o persoană plăcută, îmi place să muncesc, să petrec mult timp în sală, astfel că mă integrez uşor într-o echipă. Pentru a ieşi din această situaţie, în primul rând trebuie să urmăm indicaţiile antrenorului. De asemenea, într-o ligă care este foarte fizică trebuie să executăm foarte corect seturile, să împingem foarte mult mingea pe tranziţie şi dacă facem aceste lucruri va fi în avantajul nostru pe final”, a declarat israelianul.


Şi în locul lui Cannefax va sosi alt jucător. Cel mai probabil, alte posibile schimbări vor fi operate în partea a doua a sezonului.


“Va veni un nou jucător, care sperăm să ne ajute. Nu contează cine vine, poate să fie și Michael Jordan, noi trebuie să ne schimbăm mentalitatea și să înțelegem că nu contează cine este pe parchet, trebuie să dea 150%. Vom aștepta să terminăm această primă parte a campionatului și, înainte de play-out, vom evalua încă o dată lotul de jucători și vom vedea ce decizie vom lua. Deocamdată, suntem prea ‘drăguți’ pe teren. Trebuie să schimbăm acest lucru. Trebuie să găsim o modalitate să luptăm pe toată durata partidei”, a adăugat Kresimir Basic.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *