Lucrările la Mc Donald’s, pe ultima suta de metri

Lucrările la restaurantul Mc Donald’s din Târgu Jiu se află pe ultima sută de metri. Clădirea este finalizată, s-au montat toate reclamele luminoase. În prezent, se lucrează la amenajarea interiorului. Totul trebuie să fie gata până miercuri, 14 decembrie, când oficial restaurantul Mc Donald’s va fi inaugurat.

„A venit și luna decembrie, cu parfum de vacanță, și deja tinerii se gândesc la zilele libere și distracția mult așteptate la fiecare sfârșit de an.
Și ca să-i liniștim pe cei ce ne tot scriu în ultima perioadă, iată că restaurantul McDonald’s este pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru deschidere. 14 decembrie rămâne data inaugurării și trebuie să mărturisesc că niciun alt obiectiv din oraș nu a atras atâtea întrebări și reacții ca acest restaurant.
Se apropie și momentul în care municipiul Târgu Jiu devine Capitala Tineretului din România și cred că programul încărcat, pregătit cu această ocazie pentru anul viitor, va naște la fel de mult interes. Până atunci, însă, noi traversăm o perioadă foarte aglomerată și sper să ne întâlnim, într-o mică pauză, fie și pentru câteva minute, la un burger.
Să aveți o săptămână minunată!”
, a transmis primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, pe pagina sa de Facebook.

A.P.

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *