Minerii din Complexul Energetic Oltenia au programat, joi, un nou protest în centrul municipiului Târgu Jiu. Autorizația este pentru prezența în Piața Prefecturii a peste o mie de persoane. Acest număr nu a fost atins până acum. Zeci de salariați ai companiei energetice au venit în fiecare zi de joi și au protestat pentru pensionarea la vârsta de 52 de ani.
Încă nu este aplicată Legea 197 din 2021. De asemenea, de Legea 74 din 2022 beneficiază prea puțini lucrători din cadrul colosului energetic. Protestul este programat de la ora 16.00 la ora 18.00.