Situația extrem de complicată de la granița României a generat, generează și va genera tensiune. Nu doar aici, noi încă nu realizăm ce și cum, ci pe întreg mapamondul. A trecut poate nebăgată în seamă vizita de lucru a premierului Bulgariei, Kiril Petkov, la București, acolo unde s-a întâlnit cu prim-ministrul român, Nicolae Ciucă, dar și cu Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi.
Reconfirmarea sprijinului României și Bulgariei pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, condamnarea agresiunii forțelor militare ruse, precum și aducerea în fața instanțelor de judecată internaționale a atrocităților și crimelor de război comise de către ocupantul rus în Ucraina au reprezentat principalele teme ale discuțiilor româno-bulgare. De altfel, esre relevantă declarația lui Nicolae Ciucă în acest sens: „Am reconfirmat împreună sprijinul pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi, de asemenea, am condamnat împreună agresiunea forţelor armate ruse şi, în mod deosebit, atrocităţile şi crimele de război, loviturile care au produs decesul civililor, al femeilor şi copiilor, distrugerile de şcoli şi spitale nejustificate, neprovocate şi absolut ilegale. Şi am convenit, de asemenea, să susţinem împreună ca tot ceea ce s-a întâmplat acolo să poată să fi identificat şi dus în faţa instanţelor de judecată internaţionale”.
Interesantă este declarația premierului bulgar despre aspirația comună de intrare în spațiul Schengen a celor două state vecine. „Aderarea la Schengen reprezintă o prioritate esenţială pentru noi. Este o prioritate să mergem împreună şi să nu se tergiverseze aceşti paşi care urmează”, a spus Kiril Petkov. Tot legat de viitoarea aderare la spațiul Schengen, ca Dunărea să fie folosită drept coridor european, vor începe ședințele grupului de lucru pentru proiectele de infrastructură Fast Danube – ideea unui pod la Ruse și a încă patru poduri care să interconeteze țara noastră cu Bulgaria.
„Bulgaria şi România nu trebuie să fie doar nişte vecini buni, ci şi nişte parteneri buni”. Nu o spun eu, ci premierul bulgar. Doamne ajută!
Ionuț Catrina