Va fi realizat un nou sediu pentru o primărie din județul Gorj. Este vorba despre Primăria Câlnic, care se va muta în ”casă nouă”.
Această investiție va fi realizată prin Compania Națională de Investiții.
Noul sediu al primăriei va fi realizat în spatele actualei clădiri, chiar lângă Centrul de Informare Turistică.
”Au început lucrările la noul sediu al primăriei Câlnic. Noua primărie se va construi în spatele celei existente, pe care o vom demola când ne mutăm în casă nouă. Actualul sediu are o vechime de peste 80 de ani și în locul lui o să amenajăm un parc și locuri de parcare. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 1.000.000 de euro și termenul pentru executarea lucrărilor este de doi ani”, a declarat Dumitru Vulpe, primarul comunei Câlnic.
În prezent, funcționarii din comuna Câlnic își desfășoară activitatea într-o clădire cu o vechime de peste 8 decenii. În momentul în care investiția va fi finalizată, iar funcționarii se vor muta în casă nouă, vechea primărie va fi demolată în locul ei va fi amenajat un parc.
„Scopul investiției este construirea și dotarea unui nou sediu administrativ pentru Primăria Comunei Câlnic în vederea îmbunătățirii funcționalității instituției. Realizarea clădirii derivă din lipsa de spații cu care se confruntă în prezent administrația și din lipsa unui sistem adecvat de asigurare a relației cu publicul care să corespundă unei administrații publice moderne”, se menționează în documentație. Administrația locală a comunei Câlnic își desfășoară activitatea într-o construcție cu regim de înălțime parter. Spațiile mici nu asigură o bună și eficientă funcționare a serviciilor și activităților. Clădirea actuală, construită în jurul anilor 1950, va fi demolată, iar în locul ei va fi ridicată noua construcție.
Casiana Hîncu