Subiectul incită. Dezbătut și întors pe toate fețele în istoria omenirii, păcatul este – în perioada asta – mai prezent ca de obicei. Citeam o chestie care m-a pus pe gânduri. Grav. Treaba pleacă de la ideea că – într-un Top 3 – păcatul capital este furtul. Sigur, v-ați putea repezi să-mi enumerați – la voleu – crima, minciuna, tortura, jignirea sau orice grozăvie vă poate trece prin cap. Dar…
Să le luăm punctual. Și, desigur, pe larg, doar cât să pricepeți ideea.
Crima. Urâtă, cumplită. Poate îmbrăca fațete diverse, niciuna scuzabilă; se rezumă la simplul fapt c-ai luat viața unui om. A unei ființe care respira, gândea, trăia cum voia. Tu ce-ai făcut prin gestul tău imoral și ilegal? Ai furat dreptul acelei persoane de a avea o familie, o viață etc. Ai furat dreptul unui unui copil de a avea un tată, al unei femei/unui bărbat de a avea o consoartă. Ați prins logica?
Minciuna… Ai lansat minciuna? Perfect! Tocmai ai furat dreptul la adevăr, la a cunoaște realitatea așa cum exista ea. Cui i-ai făcut asta? Celui sau celor care avea(u) dreptul de a cunoaște nefardata ipostază a realității. Știu, uneori – chiar des, am senzația – adevărul doare. Dar este de preferat, căci poți trăi știind că ești un hoț?
Bătaia sau tortura. Ai furat dreptul unui om de a fi poate fericit. Sigur, fără faptele tale, avea șanse de a experimentași lucrurile frumoase din viață. Așa, cu „ajutorul” tău…
Orice faptă cu potențial ilegal pleacă de la actul furtului. De asta este păcatul de bază. Este fundamentul oricărei acțiuni reprobabile, incalificabile, inumane și injuste. Despre caracterul nelegal nu are sens discuția…
Acum, mergând la o oglindă imaginară, tu ai furat? Recent? Sau furi? Vei mai face acest lucru de azi încolo? Nu știu. Eu rumeg ideea de ceva vreme, mă frământă.
Ionuț Catrina
