Mă tot uit și mă minunez de cele văzute pe lângă mine. Omul, aproape fără excepție, vrea, clamează, cere schimbarea. Uneori țipătul este din adâncul plămânilor, ai senzația că se rupe dacă nu-i apare schimbarea-n cale… C-o fi politică, economică ori socială, cu toții vor schimbarea. La nivel declarativ, desigur, căci – măcar din perspectivă electorală, de exemplu – socoteala nu se pupă.
Personal, n-am urlat după schimbarea dacă n-am văzut nimic util, nimic pozitiv în elementul de noutate. Dacă nu intuiesc, nu sesizez ceva bun, care să diminueze minusurile deja existente, nu văd sensul unei schimbări. În fotbal eixstă ideea de „schimbare la trecerea timpului”. La noi, în existența presupus reală, are sens asta? Nu prea cred, căci timpul nostru e al dracu’ de limitat. Nici nu realizezi când ai întins copita și-ai intrat în rigor mortis…
Revenind, de ce-aș schimba ceva, în varianta soft ori chiar aia radicală, dacă nu văd sensul pozitiv al schimbării? De ce-aș da niște mere putrede pe niște pere și mai stricate? Doar pentru că perele au poate un PR bun și știu cum să împacheteze un mesaj, niște vorbe? Doar pentru că, fiind tot fructe, sper eu să nu fie putrede și să aibă un gust bun și efecte sănătoase? Mmmmnu, mulțumesc!
Nu-s refractar, îmi doresc schimbarea, dar să văd înainte ceva. Când însă nu am ce, dar există toși alternative „oferite”, sunt ultra sceptic, încercând să văd cine și de ce încearcă să-mi vândă gogoșele. Care-mi plac, apropo, dar doar alea făcute-n bucătărie.
Știu, știu, îmi veți spune că schimbarea începe cu tine, că dacă alegi o schimbare, ai șanse totuși să iasă – într-un final – ceva bun. Eu rămân sceptic și voi spune iar „Mmmmnu, mulțumesc!”
Ionuț Catrina
